Glosar de termeni

Cetățenia digitală

Cetățenia digitală înseamnă abilitatea de a naviga în siguranță și responsabilitate prin mediile digitale, implicându-ne activ și respectuos în aceste spații.

Amprenta digitală

Tot ceea ce faci pe internet lasă o urmă.

Amprenta digitală este compusă din urmele persistente pe care prezența și comportamentul tău le lasă despre tine în spațiul digital:

  • amprenta digitală activă – adică lucrurile pe care le faci conștient în spațiul online:
    • conținutul pe care îl postezi – imagini, text, audio, video
    • postările la care dai like sau share
    • comentariile pe care le lași
    • activitate ta pe diferite grupuri în care te-ai înscris
  • amprenta digitală pasivă – adică ceea ce postează alții despre tine și datele generate de algoritmi pe baza analizei comportamentului online:
    • poze în care apari, postate de alții
    • istoricul de navigare în browser sau pe rețelele de socializare
    • postări în care cineva îți dă tag
    • cookies

Conținutul șters nu dispare complet

Atenție! conținutul șters este arhivat, nu dispare complet. Nu uita că oricine poate face o captură de ecran și să dea share altora odată ce postezi ceva în spațiul online, ceea ce înseamnă că poți să pierzi controlul informaților despre tine.

Rezultatele căutărilor pe internet pe care le faci și conținutul care îți apare pe feed sunt personalizate de algoritmi pe baza analizei amprentei tale digitale.

Eroare cognitivă

Eroarea cognitivă (cognitive bias în engleză) este o eroare sistematică în procesul de gândire, care apare atunci când procesăm și interpretăm informațiile din jur.

Creierul nostru încearcă să simplifice procesarea informațiilor utilizând scurtături mentale care ne permit să acționăm rapid. Erorile cognitive pot influența modul în care percepem și evaluăm evenimentele din jur.

Tipuri de erori cognitive:

  • eroare de confirmare
  • disonanță cognitivă
  • efect de ancorare
  • misinformation effect
  • halo effect
  • bandwagon effect

Gender – gen social

Genul social se referă la ansamblul de trăsături psihologice, sociale și culturale asociate cu feminitatea și masculinitatea, care sunt construite social și cultural. Spre deosebire de sex, care se referă la caracteristicile biologice și anatomice ce diferențiază femeile de bărbați, genul este un construct social care se învață și se modelează pe parcursul vieții. În timp ce sexul este fix și determinat biologic, genul este fluid și poate varia în funcție de contextul cultural și istoric.

Stereotipuri de gen

Stereotipurile de gen sunt convingeri generalizate și simplificate despre cum ar trebui să se comporte femeile și bărbații. Aceste stereotipuri pot limita oportunitățile și pot crea bariere în dezvoltarea personală și profesională. De exemplu, ideea că femeile sunt mai puțin competente în domenii precum știința sau tehnologia poate descuraja fetele să urmeze cariere în aceste domenii. De asemenea, presiunea de a se conforma unor norme de masculinitate toxice poate duce la probleme de sănătate mentală la bărbați.

Prejudecăți de gen

Prejudecățile de gen sunt atitudini preconcepute și stereotipate despre bărbați și femei, care pot influența comportamentul și interacțiunile sociale. Aceste prejudecăți pot fi negative sau pozitive, dar de obicei sunt nefondate și discriminatorii.

Exemple de prejudecăți de gen:

  • Stereotipe de gen: Femeile sunt emoționale și slabe, iar bărbații sunt puternici și raționali.
  • Discriminare de gen: Refuzul de a angaja o femeie pentru un anumit job din cauza sexului ei.
  • Atitudini patriarhale: Credința că bărbații sunt superiori femeilor și ar trebui să dețină poziții de putere.

Prejudecățile de gen pot avea consecințe negative atât pentru femei, cât și pentru bărbați, limitându-le oportunitățile și contribuția la societate. Este important să recunoaștem și să combatem aceste prejudecăți pentru a promova egalitatea de gen.

Rolurile de gen

Rolurile de gen reprezintă un set de așteptări sociale care definesc cum ar trebui să se comporte bărbații și femeile. Aceste roluri, învățate încă din copilărie, influențează comportamentul, deciziile și oportunitățile noastre. De exemplu, femeile sunt adesea asociate cu îngrijirea și munca domestică, în timp ce bărbații sunt asociați cu cariera și rolul de provider.

Sensibilitatea la gen (în engleză gender sensitivity)

Gender sensitivity este o atitudine de conștientizare și respect față de diversitatea de gen și a experiențelor asociate cu identitatea de gen. Aceasta implică:

  • Recunoașterea și acceptarea a faptului că genul este un spectru și că există o varietate de identități de gen.
  • Evitare a stereotipurilor și a prejudecăților legate de gen.
  • Promovarea egalității și a incluziunii pentru toate persoanele, indiferent de identitatea lor de gen.
  • Respectarea drepturilor și demnității tuturor, indiferent de gen.

În esență, gender sensitivity înseamnă să fii deschis și tolerant față de diversele experiențe de gen și să contribui la crearea unei societăți mai incluzive.

Gender blind înseamnă ignorarea sau incapacitatea de a lua in considerare dimensiunea de gen (antonim al sintagmei ”sensibil la gen”).

Gender neutral reprezintă genul care nu are impact diferit – pozitiv sau negativ – asuprea reacțiilor de gen a sau egalității de șanse între femei și bărbați.

Egalitatea de șanse 

Egalitatea de șanse pentru bărbați și femei înseamnă ca fiecare individ, indiferent de sexul său biologic, să aibă aceleași oportunități în viață. Aceasta presupune acces egal la educație, muncă, politică, sănătate și toate celelalte aspecte ale vieții sociale. În practică, aceasta înseamnă că femeile și bărbații ar trebui să aibă aceleași șanse de a-și urma carierele,de a ocupa funcții de conducere, de a câștiga salarii egale pentru muncă egală și de a participa la deciziile care le afectează viața.

Egalitatea de șanse nu înseamnă tratare identică, ci recunoașterea și respectarea diferențelor dintre femei și bărbați și asigurarea faptului că aceste diferențe nu devin un motiv de discriminare.

Balanța de gen reprezintă participarea unui număr egal de femei și bărbați la o activitate sau într-o organizație, de exemplu, participarea în structuri de luare a deciziilor.

Salarizare egală/ venit egal pentru munca de valoare egală reprezintă activitatea remunerată care, în urma comparării pe baza acelorași indicatori și unități de măsură cu alta activitate, reflectă folosirea unor cunoștințe și deprinderi profesionale similare sau egale și depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual și/sau fizic.